Multumesc prietenului Alexandru Surdu, membru al Academiei Romane si distins istoric al filosofiei, doctorului psihiatru, profesorului, Aurel Romila, care au avut amabilitatea sa-mi citeasca manuscrisul si sa aduca unele corecturi de care am tinut seama, ca si profesorului Vasile Dem. Zamfirescu, care a avut, de asemenea, bunavointa sa-mi citeasca textul legat de psihanaliza si sa-mi transmita unele idei utile.

Noologia abisala si psihanaliza.........................................

Cenzura transcendenta......................................................

Lucian Blaga este o valoare nationala prin poezia lui si o valoare mondiala prin gandirea, prin filosofia lui. El este si va ramane un colos al intelepciunii europene de la mijlocul secolului XX. Vasile Dem. Zamfirescu spune foarte frumos " ...fenomenul stil il determina pe Blaga sa puna la baza conceptiei sale despre stil, unitatea stilistica a unei culturi, ideea de inconstient,....acesta este singurul element, fara indoiala, ca orice piatra de temelie, extrem de important, pe care Blaga il preia de la Freud, dar care il plaseaza ireversibil in constelatia teoriilor abisale unde, daca ar fi fost tradus intr-o limba de circulatie universala, ar fi stralucit ca un astru de prima marime." (Vasile Dem. Zamfirescu, Intre logica inimii si logica mintii, Editura Trei, 1997, p.121). Blaga a avut norocul sa se formeze ca intelectual intr-o Romanie in care varfurile intelectuale erau din belsug si toate se afirmau, ca si intr-o Europa, de dupa primul razboi mondial, in care era o efervescenta culturala, artistica. Numai Rusia era izolata politic dupa revolutie. A avut ghinionul ca urmarile oribile ale acestei revolutii sa fie impuse, pentru a largi acest regretabil experiment social, si Romaniei dupa cel de-al doilea razboi mondial. Din 1947, marxism-leninism-stalinismul a fost singura gandire acceptata de oficialitati. Un adevarat filosof, un idealist, ca Lucian Blaga, mai ales atunci cand nu a fost de acord sa-si renege tot ce a scris si sa devina materialist si marxist, nu-si mai putea gasi locul intr-o universitate, intr-o scoala. Primele lui doua trilogii, care de-abia fusesera publicate, au fost scoase din biblioteci, poezia lui a fost uitata, ambele pentru mult timp. Filosofia lui a ramas aproape necunoscuta atat aici, in ciuda editiei din 1969 nu a existat un curs Blaga la Facultatea de Filosofie din Bucuresti, cat mai ales in afara granitelor, pana cand Constantin Noica, la mijlocul deceniului 80, a facut un efort sa prezinte o crestomatie din textele lui filosofice peste granita. Din pacate, nu a mai avut timp, parasindu-ne si el in 1987.

Un mare filosof care a fost oprit sa mai vorbeasca si care a ramas un necunoscut. Nici in epoca de inflorire culturala a Romaniei, cu toate ca a fost primit in Academia Romana, nu a fost scutit de critici violente. A fost ironizata incercarea lui de a spune ceva nou despre inconstient si parintele Dumitru Staniloaie, ganditor ortodox si personalitate de seama s-a angajat intr-o polemica cu el pe tema ortodoxismului, scriind Pozitia domnului Lucian Blaga fata de crestinism si ortodoxie. Dumitru Staniloaie l-a "iertat" pe Blaga dupa 1989 cand spune intr-un interviu " ..m-am angajat -cu regret- intr-o polemica cu el...Reflectand ulterior asupra sistemului sau, am realizat ca ingloba idei crestine, in afara termenilor imprumutati din crestinism."(Interviu realizat de Victor Botez, Missionnaire du sacre, in Philosophes roumains, repere universels, Redaction des publications pour l'etranger, Roumanie, 1999. p.208-209). De altfel, si C.G.Jung semnaleaza ca fete bisericesti nu au fost de acord cu scrierile lui despre sufletul uman. Biserica, indiferent care este ea si indiferent cand, nu prea a inteles ca un credincios poate scrie o carte laica in care Dumnezeu poate fi prezent, pomenindu-i sau nu numele, fara sa ne dam prea bine seama de aceasta fiintare. Cu alte cuvinte, atat Blaga cat si Jung, fiind crestini, puteau scrie carti care sa nu fie crestine, care sa nu propavaduiasca crestinismul, care sa nu fie pe placul religiosilor. Este ceva ce poate fi mai bine inteles in muzica, Bach si Hendel au scris nenumarate opuscule religioase, asta nu inseamna ca scrierile lui Wagner, Brahms, Brukner, Mahler, ca si ale altor compozitori , scrieri ce nu erau o comanda religioasa, sunt lipsite de Dumnezeu. Muzica de calitate este totdeauna o deschidere catre transcendenta, catre Dumnezeu. Ceea ce au scris Blaga si Jung, scrieri neacceptate din punct de vedere religios, sunt totusi o gandire in care Dumnezeu are un loc.

Am sa va cer permisiunea de a mai ramane putin in textul lui Dumitru Staniloaie, acest ganditor crestin care a avut frumusetea de a recunoaste, chiar daca foarte tarziu, ca a gresit acuzand scrierile lui Blaga. De altfel, cred ca sunt niste cuvinte foarte frumoase despre un grup important de ganditori romani. "Blaga are o percepere justa a misterului in lumea creata, depasind prin aceasta sistemele panteiste: un mister pe care omul nu-l poate patrunde, nu pentru ca n-are capacitatea, dar deoarece < Marele Anonim> il opreste. Un mister ar putea ramane impenetrabil prin singura sa calitate si nu din cauza neputintei umane de a-l patrunde? <Marele Anonim> poate fi asa de mic din punct de vedere spiritual incat vrea sa-l tina pe om departe de bucuria de a cunoaste?.... Daca Blaga ar fi fost mai determinat in a asimila ideea crestina de Dumnezeu, toate contradictiile ar fi disparut. Conform unei asemenea conceptii, dilema ar fi fost rezolvata prin aceea ca Dumnezeu, vazandu-se de neinteles pentru om, l-ar fi ajutat sa progreseze in cunoasterea Sa, dotandu-l cu capacitatea de a-L exprima, pe El. ....Conform dogmei crestine exista o minune a cunoasterii umane si a infinitatii divine, prima inaintand totdeauna spre cunoasterea lui Dumnezeu.

Am putea spune, tragand o concluzie pozitiva, ca tocmai prin nereusita sa de a nega crestinismul, Blaga deschide calea spre recunoasterea adevarului credintei crestine, asa cum Cioran o face negand explicatia rationalista a unui om fara Dumnezeu, sau Mircea Eliade care, neputand nega sacrul, atribuindu-l la intamplare acestei lumi, nu vede originea lui transcendenta. Distinctia dintre Blaga si Mircea Eliade, de o parte, si Emil Cioran si Eugen Ionescu, de alta parte, este ca acestia doi de la urma vad mizeria omului fara Dumnezeu, absurdul acestei lumi, in timp ce primii o gasesc satisfacatoare in ciuda contradictiilor ei....Dialectica pe care o avanseaza este un esec al oricarei dialectici imanente, relevand adevarul diferentei dintre Dumnezeu si lume, diferenta ce nu este neaparat o contradictie, sau este cand omul refuza sa-l recunoasca pe Dumnezeu, raul nascand astfel.........Ganditorii romani mai sus mentionati au lezat, fara sa vrea, rationalismul simplist si van al filosofilor panteisti.......si au aratat ca umanul ascuns in el insusi prin rationalism n-ar putea scapa de o ignoranta mizerie.....Ei au deschis calea pentru intelegerea realizarii reale a omului, a umanului, pentru eternitate, datorita lui Dumnezeu si iubirii, deoarece Fiul s-a facut om pentru a transforma oamenii in fratii Sai si in fiii Tatalui celest.......Omul fara Dumnezeu nu e nimic......Cel ce nu este legat de nimic si de care toate sunt legate, acest <Dumnezeu al tuturor> de a carui vointa totul depinde in existenta noastra, ca si in eternitate, acest Dumnezeu nu poate fi decat personal" (Dumitru Stailoaie, Op. cit., p. 209).

Ce cuvinte frumoase! Citindu-le, am simtit o imensa bucurie. Vreau sa-i multumesc lui Dumitru Staniloaie pentru ele. Tare mult voiam sa stiu care mai este parerea acestui ganditor crestin, a carui gandire toti o respectam, despre Lucian Blaga. Numai ca plecand in lumea dreptilor, nu mai speram s-o mai aflu, dar am aflat-o. Poate si acesta a fost un semn. Sunt cuvinte frumoase nu numai despre Blaga, ci si despre cei trei ganditori care s-au salvat, salvandu-si si opera: Cioran, Eliade si Ionescu. In cea mai antireligioasa carte a lui Cioran, in care incearca o despartire brutala de Dumnezeu, ce de cuvinte frumoase despre Dumnezeu! "Pentru fiecare om, Dumnezeu este intaia amintire...la limita absoluta a memoriei se aseaza Divinitatea. Acel continut de margine se mosteneste din fiinta in fiinta...Cand asculti Bach vezi cum se infiripa Dumnezeu. Caci muzica lui este generatoare de Divinitate...Dupa un oratoriu, o cantata sau o "pasiune", trebuie sa existe Dumnezeu.....toata muzica lui Bach este o iluzie sfasietoare, ea fiind prea nedefinibila pentru a o degrada intr-un deliciu estetic...In Bach nu exista "sentimente", ci numai lumea si Dumnezeu legate printr-o scara de lacrimi...Un mare matematician -si care este numai atat- e mult inferior unui taran, care sufera primitiv pe chestiunile ultime. In general, stiinta a indobitocit oamenii prin reducerea constiintei metafizice .. Universul nu merge spre formula, ci spre poezie." Fara a mai aminti despre cuvintele eterate despre amintirea paradisului. (Emil Cioran, Lacrimi si sfinti, Humanitas, 1991)

Lucian Blaga si-a compus opera filosofica in patru trilogii. Trilogia cunoasterii, apare in 1942 la Fundatiile Regale pentru Literatura si Arta, Bucuresti, cuprinde Eonul dogmatic, Cunoasterea luciferica si Cenzura transcendenta, scrieri publicate prima data intre 1931-1934. Trilogia culturii este publicata doi ani mai tarziu si cuprinde Orizont si stil, Spatiul mioritic, si Geneza metaforei si sensul culturii. Cea de-a treia si cea de-a patra trilogie n-au fost publicate in timpul vietii lui, dar se stie ca a vrut sa le publice. Chiar daca nu se stie continutul lor exact, dorit de autor, se stie ca o Trilogie a valorilor era aproape gata si a fost editata sub ingrijirea lui Dorli Blaga in 1987 si contine ªtiinta si creatie, scrisa in 1942, Despre gandirea magica, 1941, Religie si spirit, 1942 si Arta si valoare, 1939. Volumul Trilogia cosmologica, publicat de Humanitas 1997, contine Diferentialele divine, 1940, Aspecte antropologice, 1948 si Fiinta istorica, publicata in 1977, dupa moartea autorului.

In lucrarea prezenta, ne intereseaza ceea ce aduce nou Lucian Blaga in filosofie, si mai putin o exegeza asupra intregii opere filosofice. Ne intereseaza mai ales punctul sau de vedere asupra psihologiei adancurilor pe care-si bazeaza, dupa cum singur declara, intreaga constructie filosofica, Noologia sa abisala, legata de teoria stilului. De asemenea, importanta pe care o da metaforei si rolul ei in cultura, Cenzura transcendenta, si rolul omului pe pamant, Antropologia sa filosofica, Filosofia culturii. In cazul in care se va dovedi necesar, in a doua parte a acestei lucrari, vom incerca sa vedem ce se ascunde in Cunoasterea dogmatica, in Cunoasterea paradisiaca, in cea Luciferica, ca si in Diferentialele divine.

Mai inainte, pentru a avea o comunicare cat mai buna, ar trebui sa facem doua precizari terminologice, care sunt importante pentru intelegerea filosofiei stilului si a inconstientului la Lucian Blaga.

Despre domeniul inconstientului la Lucian Blaga s-a scris cu substanta, de-abia in anii nostri (am sa citez doar doua din cele mai importante contributii: Vasile Dem. Zamfirescu, Filsofia culturii si psihanaliza la Lucian Blaga si Leonard Gavriliu, Inconstientul la Lucian Blaga). Vom incerca si noi sa-l exploram cat vom putea. Numai ca pentru aceasta ar trebui sa stim ce spunem cand vorbim de constiinta, de constienta. Am vrea sa evitam posibilele ambiguitati. Constiinta nu este numai starea in care suntem constienti, cu alte cuvinte, atunci cand nu dormim sau nu visam cu ochii deschisi. Constiinta acopera intreaga noastra viata psihica, constienta si cea inconstienta. Nu vorbesc de starea de boala in care nu mai suntem constienti ci de un inconstient activ ca un taram independent. Pe de alta parte, a fi constient, a fi in stare de constienta inseamna a putea surprinde, cu toate simturile disponibile, in afara celui de-al saselea simt, realitatea ce ne inconjoara. Sunt constient ca exist, ca sunt o persoana, un individ, un om, si ca existenta mea este reala, si am o constiinta care defineste personalitatea mea. Constiinta mea exista si atunci cand dorm, cand visez, nu numai cand sunt treaz. Partea mea de viata inconstienta participa la constiinta mea. Tot ceea ce vreau, gandesc, simt, tot ce se aduna undeva in mine, undeva, unde nu stiu, imi modeleaza constiinta, in copilarie mi-o formeaza, ca adult mi-o pastreaza. Pot fi constient azi, maine, am fost si ieri, dar de fiecare data este o alta stare de constienta. Constiinta mea este aceeasi de copil si pana mor. Chiar daca se mai modifica ceva pe parcurs, eu am o singura constiinta, dar nenumarate stari de constienta.

Al doilea termen pe care as prefera sa-l inlocuiesc este cel de intelect. Nu stiu cine l-a folosit primul intr-un text filosofic romanesc, dar stiu ca a fost o alegere neinspirata determinata de folosirea lui in franceza. Intelect este un fel de a doua minte pentru ca ratiunea este prima. In latina, de unde a fost preluat, intellectus inseamna pricepere, intelegere, inteligenta, minte si este foarte aproape de intellego, intellegere, intellexi, intellectum care inseamna a intelege, a pricepe. Intellego ar fi o traducere corecta a lui Verstand, dar intellectus nu prea. In engleza, undestanding este iarasi o traducere corecta. Nu pot pricepe de ce nu s-a folosit de la inceput termenul intelegere. Am fi scapat de foarte multe "neintelegeri", mai ales ale filosofiei germane.

Pentru aceste motive, voi folosi intelegere si nu intelect, peste tot unde acesta a fost folosit sau ar fi cazul sa fie folosit.

As prefera sa prezint, la inceput, o schita a filosofiei lui Blaga incepand cu Noologia abisala si cu stilul, deci cu Orizont si Stil. Este adevarat ca a publicat inainte teoria cunoasterii, Cunoasterea dogmatica si Cunoasterea luciferica. Dar a publicat articole despre conceptia lui Freud in anii 20, ca si Cultura si constiinta (1922) si Filosofia stilului (1924). De altfel, asa dupa cum singur declara, teoria inconstientului este baza filosofiei sale. De aceea, voi incepe cu inconstientul.

Fiecare dintre noi are unele calitati innascute. Asta o stim de la Platon, care ne spune, in Republica, ca justitia, pentru o cetate, inseamna sa pui pe fiecare cetatean la locul lui, la locul pe care-l merita, care-i este harazit, depinzand de calitatile lui ca individ. Sa nu uitam ca aceste calitati sunt innascute, le mostenim. Un autor contemporan, Nigel Calder, in The Mind of Man, (The Viking Press, New York, 1970) spune si el "puterea mintii este innascuta". Calitatile ce le avem sunt si ele puterea innascuta a mintii noastre, nu numai instinctele. Dar ce sunt aceste puteri innascute ale mintii decat o memorie profunda, a speciei, sau a unui grup mai restrans. Aici se deschide dreptul de a fi al inconstientului.

Blaga ne vorbeste de Noologia abisala, de celalalt taram, taramul adancurilor psihicului nostru. El nu mai avea nevoie sa argumenteze existenta inconstientului, medicii psihanalisti o facusera deja. Nu este multumit de ce se intelege prin inconstient, cu ajutorul psihanalizei, si de aceea postuleaza existenta unui inconstient inteligent, ganditor, prezent in orice activitate umana . Refuza limitarea inconstientului la un fel de al doilea constient, unul putin uitat, dar care este strans legat de toata activitatea constienta. El vede un inconstient de sine statator, ca un domeniu important si separat de activitatea constienta. Acest noos abisal are propriile lui notiuni si categorii cu care intervine in fiecare moment al activitatii constiente, este o interventie a unei inteligente inconstiente si nu numai a unor refulari constiente.

Cu ocazia acestei succinte prezentari a gandirii lui Blaga, aspectul lui metaforic cred ca devine evident in toata frumusetea lui. Este un castig pentru filosofie cand poezia o ajuta. De ce? Pentru ca poezia are caile ei de a ajunge la esente, la ceea ce este peren, la ceea ce este neschimbat in lumea noastra schimbatoare, in existenta noastra proteica. Poezia este un punct de sprijin pentru suflet si pentru minte. Nu degeaba Heidegger spune ca poezia este masura cu care ne putem apropia de Dumnezeu. Sa le dam voie metaforelor sa vorbeasca.

Ce comunica inconstientul prin personare? In primul rand, spatiul si timpul pe care le avem incrustate in inconstient. Categoriile cunoscatoare ne ajuta sa cunoastem lumea, iar cele ale inconstientului, categoriile spontaneitatii, completeaza aceasta cunoastere. Notiunile de spatiu si de timp ale cunoasterii sunt cele ce le-am invatat, este spatiul newtonian cu trei dimensiuni si timpul care curge constant intr-o singura directie, spre viitor. Notiunile de spatiu si de timp ale spontaneitatii, ale inconstientului pot avea o diversitate la care fiecare aderam prin nastere sau prin cultura. Unii pot adera la sentimentul unui spatiu tridimensional infinit, altii prefera sa simta spatiul ondulat, este spatiul in care ne simtim noi romanii bine, este spatiul deal-vale, altii prefera un spatiu alveolar sau un spatiu bolta.

Sentimentul timpului poate fi si el diferit dupa cum diferite sunt notiunile de timp ale inconstientului. Unii prefera trairea in viitor, intr-un viitor mai bun, este timpul havuz. Timpul cascada se potriveste celor ce duc dorul timpurilor trecute, chiar al trecutului de aur al omenirii. Pentru cei ce prefera trairea in prezent, intr-un continuu prezent, care vor sa traiasca clipa, "carpe diae", se potriveste sentimentul timpului fluviu. Aceste notiuni ce functioneaza inconstient ne dau noua posibilitatea de a avea un orizont care poate fi construit de cate o singura notiune inconstienta de spatiu si/sau de timp, sau de doua amestecate. Sunt posibile chiar si mixturi de trei sau de mai multe notiuni. Noi nu suntem constienti de aceste orizonturi spatiale ti temporale pe care le purtam, dar ele sunt prezente in tot ce facem, tot ce gandim, tot ce simtim, ele ne influenteaza fiecare pas, fiecare miscare, fiecare actiune.

In completarea acestor notiuni ce ne ofera un orizont spatial si temporal, inconstientul mai are si o salba categoriala din care Blaga ne descrie o parte importanta. Este un grup al categoriilor de atmosfera, al categoriilor axiologice. Putem afirma in totalitate, putem nega, sau putem fi neutri fata de tot ce se petrece intr-un orizont spatial sau temporal. Spre exemplu, europeanul are o atitudine pozitiva, de afirmare in orizontul lui spatial sau in cel temporal, oricare ar fi acestea. Indul are o atitudine negativa in orizontul lui, de refuz. Pentru european, totul are valoare, in mod special viata. Pentru indian, viata nu are nici o valoare, el spera sa intrerupa ciclurile reincarnarilor printr-o viata austera, prin ascetism, prin suferinta asumata.

Fata de orizontul spatial si cel temporal putem avea atitudini care creeaza destinul nostru. Putem avea o Atitudine Anabasica, de inaintare in orizont, pentru ca avem incredere in viata. In Europa, oamenii prefera expansiunea, cuceririle. Astfel au fost Alexandru cel Mare, Caesar, Napoleon, Vasco da Gama, Columb. Asa au fost si sunt cei ce vor sa cucereasca Everestul, care au preferat sa moara incercand sa fie primii la Polul Nord, sau la Polul Sud. Deosebita de ea este Atitudinea Catabasica, care corespunde retragerii din orizont, nonviolentei profesate de Gandi.

Mai avem o Aspiratie Formativa in care intervin categoriile formative: individualul, tipicul, si stihialul.

Aspiratia individuala o putem gasi, ca exemple, in cadrul Renasterii din nordul Europei, la pictori ca Rembrandt, Bosch, sau in Monadologia lui Leibniz, pentru care fiecare monada este un fel de atom spiritual, un atom de fiinta.

Aspiratia tipica care traieste prin aplicarea si prin respectarea unor reguli, o aflam la teatrul si in arta vechilor greci. La autori ca Sofocle, Praxitele, Platon, la monumente ca Acropole, ca si in Renastere, la Rafael, Racine, Goethe.

Aspiratia stihiala, "Stoicheion" la greci, aspiratia elementala, in care elementele sunt dezlantuite ca intr-un potop sau un cutremur, este o forta a naturii la care nu te poti opune. Aceasta aspiratie o gasim reprezentata la arta din vechiul Egipt, la arta din Bizant, ca si in arta din India.

Ca reactie individuala sau, daca preferati, ca un comandament etic, am putea spune, pentru aspiratia individuala, "fii tu insuti". Pentru cea tipica, cea care respecta o regula particulara " fii cum este seful", cum este pater familia. Pentru aspiratia elementala, stihiala, trebuie sa te daruiesti total, trebuie sa fii unul in lume; cum a fost Christ, Buddha, Allah, Confucius.

Aceste categorii se unesc in inconstientul nostru, realizand ceea ce Blaga a numit o Matrice Stilistica. Sau cum spune chiar el " O matrice stilistica inconstienta e constituita inainte de toate dintr-un fel de locuri categoriale, care pot fi ocupate de anume categorii specifice numai prin alternanta. Numarul categoriilor abisale e incomparabil mai mare decat cel al "locurilor categoriale", de care dispune o matrice stilistica. ......La "locul categorial" temporal, aspira de pilda timpul-havuz, sau timpul-fluviu, sau timpul-cascada. Intr-o matrice stilistica nu poate intra decat una din aceste structuri categoriale. Asa e cazul cu "locul" categoriilor de atmosfera, cu "locul" categoriilor de orientare, cu "locul" categoriilor formative. La fiecare din aceste locuri aspira o multime de categorii specifice, dar fiecare poate fi ocupat numai de o singura categorie specifica......Din numarul existent de categorii abisale se poate produce pe aceasta cale prin combinatii diferite - o multime de matrici stilistice..... uneori categoriile cu aspiratii legitime la unul si acelasi "loc", interfereaza intre ele, alterandu-se reciproc, sau contaminandu-se. .."tipicul" se poate contamina cu "stihialul", dand impreuna o categorie hibrida".

In afara de aceasta, Blaga ne mai spune ca "Matricea stilistica contine...si alte multe categorii de insemnatate mai secundara.." El lasa deschisa lista categoriilor inconstientului, pe care oricare dintre noi putem s-o completam.

Poate cea mai importanta afirmatie pe care Blaga o face despre categoriile inconstientului, despre matricea stilistica, este ca ele sunt a priori. " Admitand cu Kant ca diversele categorii. care constituie lumea cunoasterii noastre, sunt momente subiective ale spiritului uman, vom fi cu atat mai indreptatiti sa admitem aceasta teza in ceea ce priveste categoriile abisale, care determina lumea plasmuirilor. Categoriile abisale sunt factori acuzat subiectivi. Exista cu alte cuvinte nu numai un a priori cognitiv, ci si un a priori abisal, abisal-stilistic." (Lucian Blaga, Geneza metaforei si sensul culturii, in volumul Trilogia Culturii, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti 1944, p. 431, 433, 434).

De ce matricea este stilistica? Sa vedem ce ne spune tot Blaga. "Stilul (si cultura ca un ansamblu de stiluri) este rezultatul unor factori multipli, discontinui, de expresie categoriala, care prin amestecul si uneori prin interferenta lor, constituie o matrice stilistica, cu cuibul in inconstientul omului" (Lucian Blaga, Op. cit., p. 43). Pentru Blaga, stilul este inconstientul. Acum putem intelege de ce teoria inconstientului, Noologia sa abisala, este baza intregii lui constructii filosofice. Cred ca s-a hotarat cu greu asupra acestui pas, dar nu avea ce face, nu avea cum vorbi altfel despre stil si despre filosofia culturii. Este evident ca Blaga a avut cunostinte de medicina, de biologie, fara de care n-ar fi putut scrie o antropologie biologica. Este de remarcat, totusi, ca in Aspectele antropologice, are un capitol in care se indeparteaza de o posibila intelegere biologica a culturii, subliniind ca intre animal si om este o diferenta de calitate " Cultura implica un mod ontologic specific uman ...o aspiratie spre revelarea orizontului necunoscutului, revelare pe care omul si-o face siesi prin plasmuiri din cele mai variate, in materiale din cele mai variate si in tipare stilistice din cele mai variate." (Lucian Blaga, Aspecte antropologice, in Trilogia cosmologica, Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 287).

Spunem stilistic, deoarece fiecare om are stilul lui, traieste intr-un anumit fel, merge, vorbeste, iubeste, se cearta, fiecare in felul sau. Marca stilistica este definitorie pentru om

Trebuie sa recunoastem ca ceea ce spune aici este foarte aproape de ce spunea in Geneza metaforei si sensul culturii: " ..toate animalele "exista" in unul si acelasi fel: intru imediat si pentru securitate. "Omul" a fost produs printr-o mutatie biologica numai cat priveste mutatia sa de specie vitala; cat priveste insa modul sau de a exista (in orizontul misterului si pentru revelare) omul s-a declarat, datorita unei mutatii ontologice, singulare in univers. ...o mutatie superioara incapsuleaza pe aceea, peste care ea se cladeste. Astfel, de pilda, modul "existentei umane in orizontul misterului pentru revelare" incapsuleaza modul existentei animale intru imediat si securitate." Lucian Blaga, Trilogia Culturii, p. 476). De aceea, omul este o fiinta creatoare, prin mutatia sa ontologica el isi creeaza plasmuiri culturale, are o creativitate culturala, ingloband si stiinta in cultura, cu care incearca sa cunoasca, sa dezvaluie misterele lumii, mistere in care traieste. Omul este creator de cultura ca o necesitate a lui si nu ca o preocupare intamplatoare.

Ceea ce m-a izbit cel mai tare din tot ce Blaga spune in filosofia lui este postularea Cenzurii Transcendente realizata de Marele Anonim. Poate ca ideea postularii unui Mare Anonim i-a venit pentru ca matricea lui stilistica il impingea la gandirea unui domeniu contradictoriu, de nerezolvat. Viata este plina de contradictii si rezolvarea lor este o iluzie, este mai bine sa stim aceasta, sa stim ca traim intr-o lume in care contradictiile, adevaratele contradictii, nu-si pot gasi nici o rezolvare.

Blaga recunoaste ca are: "..o rezerva categorica si marturisita de a vorbi constient mitic despre el", despre Marele Anonim. Numai ca el a inteles ceea ce putini sunt de acord sa accepte : " Cunoasterea individuala, pe care o seama de ganditori au crezut ca trebuie sa o secularizeze din pricina ca nu ar fi decat o cunoastere relativa si degradata, castiga in lumina teoriei noastre, tocmai pentru relativitatea ei, o demnitate si consacratiune cu totul speciale.... Cunoscand existenta, asa degradat cum o cunoastem, nu suntem de fapt prada deplorabila si inevitabila a limitelor inerente individuatiunii. Cunoscand existenta, asa degradat cum o cunoastem, suntem in slujba oranduita de aiurea, intr-o slujba al carui sistem si a carei noima ne depaseste" Simte ca este supus matricei sale stilistice care-l impinge la un act creator si se supune cu placere: "..ne constrange autoritar si patern, la o slujba demiurgica, pe care o indeplinim dupa indicatiile inscrise in anatomia duhului nostru, indiferent ca o stim sau nu o stim.... natura Marelui Anonim....raportul determinant in care sta cu cunoasterea individuata....un aspect contradictoriu....Cunoasterea individuata tanjeste dupa adevar...Totusi Marele Anonim n-a ingaduit realizarea acestui elan spre adevar.....Suntem categoric indemnati spre - si categoric opriti de la unul si acelasi lucru..... Antinomia aceasta caracterizeaza tensiunea suprema si chinuitoare, sub imperiul careia traieste individul cognitiv. " (Lucian Blaga, Cenzura transcendenta, in Trilogia Cunoasterii, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1942, p. 445-452)

Blaga a postulat un Mare Anonim pentru a-si satisface sustinerea metaforica, ca si pentru a fi, din necesitati poetice, mai aproape de mitic. Cenzura transcendenta, este o necesitate peste care nu putea trece. Noi, oamenii, suntem purtatori ai unor notiuni si categorii ale cunoasterii. In plus avem notiuni si categorii ale inconstientului care ne caracterizeaza matricea noastra stilistica. Toate aceste notiuni si categorii, cele ale cunoasterii ca si matricea stilistica, sunt a priori. Orice cunoastem, orice plasmuim, orice simtim, are in constiinta noastra structuri care le fac posibile. Ceea ce descriu aici este una din marile minuni ale lumii. Cum se face ca avem posibilitatea de a cunoaste? Pentru ca avem niste notiuni si niste categorii a priori, pentru ca avem o matrice stilistica. De aceea cunoasterea noastra este subiectiva, tot ce ne trebuie ca sa cunoastem este in noi. Dar din aceleasi motive este si obiectiva, pentru ca toti avem acest a priori. Prin ce minune? Nu stim, si poate nici nu este important. Blaga ne spune ca este opera Marelui Anonim. Da, poate fi. Nimeni nu poate dovedi nici infirma.

Numai ca acest a priori, aceste posibilitati ale cunoasterii, ale simtirii, ale plasmuirilor creative, sunt in acelasi timp si o cenzura cognitiva. Nu avem voie sa cunoastem decat ceea ce suntem apti sa cunoastem. Asa cum ochii nostri, ca si urechile, au limitele lor de vedere, de auz, asa si mintea noastra are limitele ei de cunoastere, care sunt chiar aceste structuri a priori. Pentru ca nu are nici o explicatie posibila a acestei situatii, Blaga postuleaza undeva in transcendent Marele Anonim, cel ce ne-a dat instrumentul cunoasterii si care instituie cenzura. Acest Mare Anonim care l-a suparat pe Dumitru Staniloaie, este numai o simpla metafora a absolutului, este ceva pus in locul lui. Nu este Dumnezeu. Blaga ne spune chiar ca ar putea fi ceva intermediar. El este numai o simpla dovada ca Blaga credea in existenta absolutului, ceva trebuie sa fie absolut, obiectivul trebuie sa aiba o existenta. Atat si nimic mai mult.

Este bine ca noi, oamenii, sa stim ca avem bariere in cunoastere, ca nu-l putem concura pe Dumnezeu, ca suntem nu numai muritori, ci si limitati in puterea mintii noastre. Filosofia lui Lucian Blaga ne da posibilitatea sa fim puternici in micimea noastra. Ne da posibilitatea sa nu ne speriem nici de faptul ca realitatea este contradictorie. Misterele pot fi contradictorii, ele sunt neintelesul pentru noi. Ceva ne vine in ajutor, este dogmaticul. Dogma contine in ea o contradictie nerezolvabila, sau rezolvabila in transcendent. Dogma trebuie sa ne obisnuiasca ca putem trai alaturi cu contradictoriul, nu trebuie sa ne fie frica de el, pentru ca nu putem avea raspuns la toate neintelesurile. .

Daca omul traieste intr-o lume de mistere si destinul lui este sa le reveleze, sa incerce sa le cunoasca, cum se poate apropia el de aceste mistere? Exista doua feluri de a cunoaste: o cunoastere intelegatoare, cunoastere paradisiaca, cu care incercam sa cunoastem din aproape in aproape misterul, ne apropiem de el chiar daca nu-l putem rezolva si o cunoastere ce incearca sa despice misterul, asa cum despici o bucata de lemn cu toporul, si sa vezi ce este in miezul lui, sa te adancesti in el. Astfel vei potenta misterul, deoarece, despicandu-l, ii deschizi noi parti inca nevazute, ascunse pana atunci. De altfel, aceasta este si realitatea. Orice mare descoperire deschide un camp nebanuit pentru alte cercetari. Azi, cand stim multe, au aparut si foarte multe necunoscute, mult mai multe decat atunci cand nu stiam atatea.